Problema timpului

"No man is rich enough to buy back his past " (Oscar Wilde)

   Astăzi m-am hotărât să scriu despre timp... Spun că "m-am hotărât" deoarece cred că e nevoie de curaj ca să vorbeşti fără emoţii despre acest inamic. Inamic sau cel mai bun prieten. Dacă timpul ţi-a oferit ceasul norocos înseamnă că l-ai crezut "salvatorul" şi aşa a fost. Dar dacă timpul a fost rece cu tine şi ţi-a făcut secundele să dureze o veşnicie sau minuta să treacă ca vântul înseamnă că-i porţi pică. Dacă timpul nu ţi-a oferit şansa pentru care ai luptat înseamnă că timpul te-a dezamăgit fiind nedrept cu tine.

   De multe ori sunt furioasă pe timp, dau vina pe el deşi ştiu că sunt eu vinovată. Îmi place să spun că n-am timp. Dar nu e adevărat. Noi avem timp. Avem, tot timpul din lume. Nu preţuim acest timp. Aceste clipe care din prezent se topesc atât de repede devenind un trecut pe care se aşterne praful anilor. Dar cu toată îndrăzneala afirm că totuşi timpul este extrem de nedrept cu noi.

    Timpul nu vrea să mă compătimească nici măcar atunci când mă vede că trăiesc momente de fericire.Îl urăsc pentru asta. Măcar de-am putea să ajungem la un compromis. De mi-ar împrumuta minutul sau ora de care mai am nevoie. Am luptat într-o seară. N-am dormit toată noaptea încercând să trăiesc şi să-mi întăresc momentul în memorie să pară la fel de proaspăt după ce se transformă in "trecut"... Am încercat încontinuu să profit de timp. În zadar... Acum realizez că mai mult mă gândeam că sunt cronometrată şi asta mă întrista adânc...

   În acea seară cu greu l-am convins e iubitul meu să îmi respecte experimentul meu cu timpul şi să stea cât mai mult treaz. Să râdem,să vorbim doar să nu adoarmă. A râs şi mi-a spus că îmi apreciază ideea, mi-a dorit succese mari şi a adormit:) Rămasă singură mă gândeam la fiecare 2 minute că sunt fericită şi doar mă uitam într-un punct şi mă gândeam la tot felul de-ale filosofiei...

Credeam că, timpul,văzând că nu mă ocup cu nimic dar sunt fericită (cum îmi repetam mereu în gând) se va lăsa păcălit şi va face ca orele să treacă mult mai greu, aşa cum trec orele la şcoală primăvara când mă plictisesc şi doar mă uit pe geam...

    Acea noapte a trecut de parcă nici n-a existat. Era acea senzaţie care mă surprinde când mă trezesc după ore lungi de somn şi când văd că afară se înserează, mie mi se pare că e o dimineaţă. Când eram alături de iubitul meu eram aproape sigură că timpul e foarte invidios pe fericirea mea, atât de crud a fost cu mine.

    Nuştiu câţi oameni poartă aceeaşi ură cum o port eu pentru timp... nici nu atrag atenţia la acest "detaliu" numit timp... Multţi se mulţumesc cu prezentul, amintindu-şi de trecut cu bucurie sau tristeţe. Foarte rar aud  ca cineva să spună că ar fi vrut să dea timpul înapoi... să schimbe ceva sau doar să mai "privească odată filmul"...

Ei doar s-au împăcat cu problema timpului...

    Ştiu că e o luptă inutilă. E chiar absurd. De aceea m-am orientat spre viitor. Mă gândesc la viitor poate mai des decât la prezent. Nu-mi fac planuri doar îmi place să-mi imaginez momentele pe care mai vreau să le trăiesc.

   Da, sunt oameni care urăsc timpul! Poate mai mult ca mine. Poate un minut în plus ar fi salvat viaţa cuiva drag... Sau poate o oră în plus a făcut pe cineva să treacă prin momente îngrozitoare. În aşa cazuri chiar e dureros să vorbeşti despre trecut şi despre timp în general.

Da, e nevoie de curaj să vorbeşti despre timp.

   Ştiu că în poezia lui Octavian Paller chiar este descris adevărul despre timp; că trebuie să-l preţuim şi avem timp pentru orice, mai puţin pentru tandreţe, iubire dar nimeni nu mă va convinge că timpul poate face ca minutele să dureze o veşnicie atunci când iubesc şi sunt fericită!

Pentru cei interesaţi de poezia lui Paller: http://octavianpaler.ro/poezii/avem-timp/ 

Ești fericit sau doar comfortabil?

   Cel mai valoros sentiment al vieţii este Fericirea. Sigur, mulţi nu vor fi de acord cu mine. Fericirea este un cuvânt Mare. Pentru cineva înseamnă doar bani, doar casa sau masa, doar libertatea sau doar o vacanţă exotică. Dar fericirea include multe momente ce ţi-au luat răsuflarea... Momentele ce te-au făcut să zâmbeşti, să te bucuri, să apreciezi, să ai fluturaşi în stomac, să izbucneşti în lacrimi, să te surprindă, momentele în care ai simţit ceva special.

      Nu ştiu câţi dintre noi pot spune că sunt fericiţi sau au fost fericiţi cândva.

     Asta deoarece credem că fericirea înseamnă mult mai mult decât o primăvară, decât un zâmbet, decât o clipă. Nu ştiu ce include acest cuvânt dar vreau să cred că lucrurile simple mă pot face fericită. Vreau să cred că fericirea înseamnă a iubi şi a fi iubit. Înseamnă a dărui şi a primi. Vreau să cred că, chiar dacă avem idei diferite despre fericire, important e să trăieşti acest sentiment.

    Cel care e fericit pentru că şi-a cumpărat, în sfârşit, maşina visurilor lui, trăieşte aceleaşi momente pe care le trăieşte cel care a fost, în sfârşit, primit în casa la uşa căreia a bătut şi nu i s-a deschis decât acum. Celui căruia i s-a făcut o mărire de salariu e la fel de fericit ca şi cel care s-a vindecat de o boală grea.

    De ce aceste evenimente minore nu sunt de ajuns ca să spunem că suntem, într-adevăr, fericiţi?

Vom fi oare pe deplin mulţumiţi doar când vom avea casa aia din revistă sau când vom câştiga la loto?

   Sunt sigură că atunci când vom cunoaşte adevărata valoare a fericirii vom putea face ca lumea în care trăim să fie mult mai bună.

    Eu sunt fericită.

   Deşi n-am cunoscut fericirea mamei care-şi ţine în braţe fiul pentru prima dată şi nici n-am cunoscut fericirea celui care se bucură că are o pâine pe masă pentru mâine dimineaţă, nici fericirea celui care s-a spovedit înaintea lui Dumnezeu înainte de a trece în cealaltă lume...

    Eu sunt fericită pentru că mi s-a oferit o şansă.

   Pentru că au fost şi sunt oameni care mi-au asigurat sprijunul şi căldura de care am avut nevoie. Pentru că sunt iubită. Pentru că am un acoperiş desupra capului, ochii cu care pot privi cerul senin, picioarele cu care pot simţi roua dimineţii în zilele plăcute de vară.

   Viaţa... pe care o pot trăi din plin.

  Greşeala mea şi a noastră este că niciodată nu vom aprecia această şansă numită viaţă la adevăratul preţ, decât atunci când pierdem...

   Mă conving din nou: cel mai valoros sentiment al vieţii este Fericirea. 

   Suntem fericiţi şi vrem să fim Fericiţi. 

  Chiar dacă ne simţim nefericiţi, să recunoaştem că nu ne permitem  luxul de a fi nefericiţi tot timpul, nu-i aşa?